Steaua și-a propus, din iarna lui 2014, să acorde o mai mare atenție Centrului de Copii și Juniori, după ce italianul Massimo Pedrazzini a fost numit director tehnic la clubul din Ghencea.
Fostul secund al lui Walter Zenga a făcut săptămâna trecută o vizită de câteva zile la Madrid, unde a asistat la câteva antrenamente ale grupării blanco, dar s-a interesat și de modul în care cel mai galonat club din lume este organizat la nivel de juniori.
„Am avut posibilitatea să văd cum se antrenează campionii de milioane de euro, dar am primit destule informații extrem de interesante și utile și în ceea ce privește Academia. Este ceva deosebit„, a spus Pedrazzini la întoarcerea în țară, conform DigiSport.
Chiar dacă este puțin probabil ca Steaua să ajungă în următoarele decenii la infrastructura și condițiile pe care Real le oferă juniorilor, italianul a găsit câteva aspecte care pot fi îmbunătățite fără eforturi financiare mari
„Suntem prea departe ca să ne comparăm noi cu ei, dar se poate face ceva pentru ca noi să ne îmbunătățim activitatea din toate punctele de vedere. Putem lua de acolo organizarea, ideea, metode de antrenamente.
Și noi avem calitate, dar nu putem oferi condițiile pe care le pune pe masă Realul. Însă, pentru noi este suficient să avem niște condiții bune la nivelul nostru„, a mai spus Pedrazzini.
sursa foto: DigiSport
În 2010 s-a ales praful de Academia Stelei
Gigi Becali a decis să închidă Academia Stelei în 2010 deoarece cheltuielile se ridicau la aproape un milion de euro pe an, iar centrul nu promova niciun copil de valoare. De atunci, Steaua mizează pe 6 grupe de copii și juniori, doar pentru a respecta Regulamentul licențierii. „Steaua a desființat Academia care era bine concepută doar pentru că cineva i-a spus lui Gigi Becali că se cheltuiește un milion de euro și nu e randament. De ce? Pentru că a avut interes cine a făcut treaba asta, ca să își aducă jucători din străinătate și să-i vândă aici prin țara noastră. Cu banii care s-au dat pe Varela (n.r. 1 milion de euro) se putea susține trei ani un centru de copii„, spunea Mircea Sandu, în 2013.
Nicio campioană la grupele steliste
Anul trecut, Steaua nu a reușit să câștige niciun titlu național la nivel de copii și juniori. Unele grupe au ajuns în finală, dar tinerii de la Academia lui Hagi au ridicat Cupa. Totuși, steliștii au mari așteptări de la grupa 1997, unde băieții joacă de doi ani împreună (Robert Vâlceanu, fotbalist promovat de Reghecampf în primăvară, era printre vedetele echipei).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER